Pasărea albastră

De recitit una din încercările literare ale unor elevi cu talent literar:

Într-o zi, în ţinutul păsărilor, se făcu mare zarvă. Înaripatele lăudăroase, care se credeau cele mai frumoase din ţinut, se luaseră de o biată pasăre albastră.
- Nu te uiţi la tine? Nu vezi ce urâtă eşti? Ar fi trebuit să intri în povestea „Răţuşca cea
urâtă”, o jicneau coţofenele.
Ea stătea cu capul în jos plângând şi întrebându-se:
- Oare de ce nu pot fi şi eu ca celelalte coţofene? De ce sunt atât de urâtă?
Mergând spre şcoală, Andrei o vede pe biata pasăre călcând într-o parte, ameţită şi întristată.
- Ce s-a întâmplat, dragă păsărică? De ce eşti aşa de tristă?
- M-am născut aşa de urâtă! Mai bine ar fi fost să nu mă mai fi născut.
- Cum poţi să spui aşa ceva? Uite, până acum nu am mai văzut o pasăre ca tine, dar îţi
promit că voi căuta date despre şi te voi ajuta să arăţi lumii păsăreşti întregi cine eşti!
- Mulţumesc, copil frumos!
Biata pasăre se plimba dintr-un loc în altul şi aştepta cu nerăbdare întoarcerea lui Andrei.
Băiatul s-a interesat la doamna profesoară de biologie, a căutat în atlase şi enciclopedii din
bibliotecă şi a avut noroc. A găsit informaţii interesante.
După orele de curs, Andrei s-a dus în fugă să arate tuturor coţofenelor că pasărea albastră este un pui de pasăre măiastră care ar trebui să conducă regatul păsărilor când va creşte destul de mare.
Puiul s-a mai liniştit şi a căpătat încredere în sine şi-n copii. Iar coţofenele, când auzeau asemenea lucruri se topeau de ciudă.
Vrînceanu Diana-Ioana